CAUTĂ-MĂ, TU!!!!
Să vedeţi ce mi s-a întâmplat deunăzi sau cum se zice în popor. Mă sună un nenea care are la fel ca mine x în portocaliu, a în negru şi theta în azuriu. Şi nu numai atât. Partidul şi poporul stă la picioarele lui, dar deh, culeg eu aplauzele. Asta numesc eu colaborare. Geamăn suflet îngerminat, ai milă şi nu mă lua peste picioar doar pentru că eu am făcut-o. Eu am făcut-o pentru bani şi nu-mi recunosc greşeala. Şi tu la fel, şi poate de asta vrei să comunici poimâine. A comunica o greşeala atât de stupidă echivalează cu vizita mea din acea sară în dâmbul mizeriei. Arta în mizerie o văd eu pe dos. Încrâncenate file-mi vina cum îmi cap. Dar văd că eşti o provocare. Merci de întrebare. Şi eu am o voce faină. Dar stai, chiar era vorba de mine. Atunci TU cine naiba eşti?
***************
Epilog. Am dat cu preşu-n mine pentru greşeala făcută. Acum de ce aş face la fel? Am procedat corect. Corectitudinea ta este însăşi dată de mizerabila transmisie. Fânul de tine este în carul cu ace. Nici ursa mare nu mai e acolo unde trebuie să fie. Însă îţi mulţumesc pentru oportunitatea dată. Da. Ştiu. Sunt o oportunistă şi îmi place să mă-mbrac cu ţoale negre şi nefericite ca să-mi ascund ataraxia de ochii nevolnici ai lumii. Dacă îmi dai beep voi ştii că am întârziat. Pentru că ăsta este rolul meu.
Don’t let me down!
Inca un eveniment tripartit in agenda- de data asta schimb abordarea, le voi nota in ordine cronologica, nu alfabetica cum v-am bineobisnuit. Campania mea centrala o pun pe centru. Intai, as vrea sa multumesc companiei Duo Design pentru sustinerea campaniei mele de promovare Viky (pisikat).
Astea fiind clarificate, evenimentele dupa cum urmeaza:
1) vineri la ora 20:00 vernisaj Paul Chis mall et. 1

2) Apoi initiativa proprie – proiect pilot. Va astept pa mess sambata la oar 20 sau LIve in SaKuRa
3) Auction after-party , that is TouTou Partie. Cum v-am bineobisnuit!
Ah, da, click to enlarge!
TRX

